Sale!

Tiomax 600 Turbo 12mg/ml 50ml

Prețul inițial a fost: 22,00 lei.Prețul curent este: 15,00 lei.

SKU: 106595 Categorie:

📍 -- persoane au vizualizat recent acest produs

🚚 Livrare estimată: nov. 08 - nov. 13

📦 Politica de livrare: Livrare gratuită la comenzi peste 130 lei

🛡️ Retur în 30 de zile: Retur gratuit, fără taxe de reaprovizionare

✉️ Suport clienți: Asistență 24/7

🔒 Plată sigură garantată

Plată sigură garantată

Tiomax 600 Turbo soluţie perfuzabilă 12 mg/ml 50 ml

Acid tioctic (alfa-lipoic)

Ce este Tiomax 600 Turbo soluţie perfuzabilă 12 mg/ml şi pentru ce se utilizează

Acidul alfa-lipoic (tioctic), substanţa activă a Tiomax 600 Turbo este o substanţă produsă de organismul uman şi influenţează anumite funcţii metabolice ale organismului.

De asemenea, acidul tioctic are proprietăţi antioxidative care protejează celulele nervoase împotriva produşilor de descompunere reactivi.

Tiomax 600 Turbo este utilizat în paresteziile (furnicăturile, amorţelile) din polineuropatia diabetică, care afectează nervii din organism.

Ce trebuie să ştiţi înainte să vi se administreze Tiomax 600 Turbo soluţie perfuzabilă 12 mg/ml

Nu utilizaţi Tiomax 600 Turbo

– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la acidul alfa-lipoic sau la oricare dintre celelalte componente ale Tiomax 600 Turbo (enumerate la pct. 6).

Tiomax 600 Turbo nu se administrează la copii sau adolescenți, deoarece nu există suficiente informaţii privind siguranţa utilizării la această grupă de vârstă.

Atenţionări şi precauţii

Au fost raportate reacţii alergice (reacţii de hipersensibilitate), inclusiv stare de şoc care pun în pericol viaţa (colaps circulator brusc), în asociere cu utilizarea acidului tioctic ca soluţie injectabilă sau perfuzabilă (vezi pct. 4. Reacţii adverse). De aceea, medicul dumneavoastră vă va monitoriza pe perioada administrării Tiomax 600 Turbo, pentru apariţia unor simptome timpurii (prurit,

greaţă, stare generală proastă etc.). Dacă apar astfel de simptome, tratamentul trebuie întrerupt imediat; pot fi necesare alte măsuri terapeutice.

Atenţionare importantă:

Acidul alfa-lipoic (tioctic) formează compuşi complecşi de solubilitate scăzută cu moleculele de zaharide (de exemplu soluţia de levuloză). În plus, soluţia perfuzabilă nu trebuie combinată cu soluţia de glucoză, soluţia Ringer şi alte câteva soluţii. Medicul dumneavoastră va asigura administrarea corectă Tiomax 600 Turbo doar cu soluţii compatibile.

Cum să vi se administreze Tiomax 600 Turbo soluţie perfuzabilă 12 mg/ml

Dacă medicul dumneavoastră nu v-a recomandat altfel, doza obişnuită este:

În caz de parestezii foarte pronunţate în cadrul polineuropatiei diabetice, doza zilnică este de un flacon Tiomax 600 Turbo (corespunzător la 600 mg acid alfa-lipoic).

Cale de administrare

Administrare intravenoasă

Tiomax 600 Turbo se administrează direct din flacon, în perfuzie intravenoasă scurtă (dar cu o durată de cel puţin 30 de minute).

Durata de utilizare

Tiomax 600 Turbo este administrat în faza iniţială de tratament pe o perioadă de 2-4 săptămâni.

Pentru continuarea terapiei, se folosesc 600 mg acid alfa-lipoic pe zi, sub formă de comprimate.

Deoarece polineuropatia diabetică este o boală de lungă durată, este posibil să fie nevoie să utilizaţi acest medicament permanent. Medicul dumneavoastră va decide ceea ce este mai bine în cazul dumneavoastră.

Vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă observaţi că efectul Tiomax 600 Turbo este prea puternic sau prea slab.

Dacă vi s-a administrat mai mult Tiomax 600 Turbo decât trebuie

În caz de supradozaj se poate produce stare de greaţă, vărsături şi cefalee.

S-au raportat cazuri izolate de simptome de toxicitate severe, uneori ameninţătoare de viaţă. Acestea includ:

– crize de convulsii generalizate

– cantitate mare de acid (perturbarea echilibrului acido-bazic cu acumularea de lactoză) în sângele dumneavoastră

– tulburări importante de coagulare a sângelui

Acestea se pot produce la ingestia a peste 10 g de acid alfa-lipoic concomitent cu un consum mare de băuturi alcoolice. De aceea, dacă se suspectează o supradoză semnificativă de Tiomax 600 Turbo, sunt necesare o spitalizare promptă şi instituirea de măsuri adecvate, în conformitate cu principiile generale de tratament în caz de intoxicaţie.

Cum se păstrează Tiomax 600 Turbo soluţie perfuzabilă 12 mg/ml

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare, care este înscrisă pe cutie sau pe flacon după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25 °C, în ambalajul original.

Nu aruncaţi nici un medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Ce conţine Tiomax 600 Turbo

Substanţa activă este acidul alfa-lipoic.

1 ml soluție perfuzabilă conţine acid tioctic (alfa-lipoic) 12 mg sub formă de sare de meglumină a acidului tioctic (alfa-lipoi) 23,354 mg.

Fiecare flacon a 50 ml soluţie perfuzabilă conţine acid tioctic (alfa-lipoic) 600 mg sub formă de sare de meglumină a acidului tioctic (alfa-lipoic) 1167,70 mg.

Celelalte componente sunt: meglumină, macrogol 300 şi apă pentru preparate injectabile.

Cum arată Tiomax 600 Turbo şi conţinutul ambalajului

Tiomax 600 Turbo este o soluţie limpede de culoare gălbuie până la galben-verzuie.

Ambalaj

Tiomax 600 Turbo este disponibil în cutie cu 1 flacon din sticlă brună a câte 50 ml şi o pungă protectoare de lumină.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Tiomax 600 Turbo 12mg/ml 50ml”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart
Scroll to Top